Tarife
Onorariile minimale pentru serviciile prestate de notarii publici sunt prevăzute în Normele privind tarifele de onorarii minimale pentru serviciile prestate de notarii publici aprobate de Ministerul Justiției prin Ordinul M.J. nr. 177/C/19.01.2024 – anexat.
Pentru autentificarea actelor care au ca obiect bunuri imobile, onorariul se calculează la valoarea de tranzacţionare declarată de părţi. În cazul în care valoarea de tranzacţionare declarată de părţi este inferioară valorii minime stabilite prin studiul de piaţă realizat de către camerele notarilor publici în condiţiile art. 111 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, onorariul este calculat la valoarea minimă stabilită prin studiul de piaţă realizat de către camerele notarilor publici.
Art. 111 Cod Fiscal – Impozitul pe venitul din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal:
La transferul dreptului de proprietate şi al dezmembrămintelor acestuia, prin acte juridice între vii (vânzare-cumpărare, donaţie, rentă viageră, întreţinere, schimb, dare în plată, tranzacţie, aport la capitalul social, inclusiv în cazul când transferul se realizează în baza unei hotărâri judecătoreşti şi altele asemenea) asupra construcţiilor de orice fel şi a terenurilor aferente acestora, precum şi asupra terenurilor de orice fel fără construcţii, contribuabilii datorează un impozit care se calculează la valoarea tranzacţiei prin aplicarea următoarelor cote:
a) 3% pentru construcţiile de orice fel şi terenurile aferente acestora, precum şi asupra terenurilor de orice fel fără construcţii, deţinute o perioadă de până la 3 ani inclusiv;
b) 1% pentru imobilele descrise la lit. a), deţinute o perioadă mai mare de 3 ani.
Impozitul mai sus menționat nu se datorează în următoarele cazuri:
a) la dobândirea dreptului de proprietate asupra terenurilor şi construcţiilor de orice fel, prin reconstituirea dreptului de proprietate în temeiul legilor speciale;
b) la dobândirea dreptului de proprietate cu titlul de donaţie între rude şi afini până la gradul al III-lea inclusiv, precum şi între soţi;
c) în cazul actelor de desfiinţare cu efect retroactiv pentru actele de transfer al dreptului de proprietate asupra proprietăţilor imobiliare;
d) constatarea în condiţiile art. 13 din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
e) în cazul transferului dreptului de proprietate imobiliară din patrimoniul personal, în condiţiile prevederilor Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, pentru o singură operaţiune de dare în plată. Acest impozit nu se datorează în cazul partajului judiciar sau voluntar și nici în cazul regimului separaţiei de bunuri.
Pentru transmisiunea dreptului de proprietate şi a dezmembrămintelor acestuia cu titlul de moştenire nu se datorează impozitul mai sus indicat, dacă succesiunea este dezbătută şi finalizată în termen de 2 ani de la data decesului autorului succesiunii. În cazul nefinalizării procedurii succesorale în termenul prevăzut mai sus, moştenitorii datorează un impozit de 1% calculat la valoarea masei succesorale.