LEGALIZAREA SEMNĂTURILOR ȘI A SIGILIILOR
Notarul public poate legaliza semnătura părţilor numai pe înscrisurile pentru care legea nu cere ca forma autentică să fie o condiţie de valabilitate a actului. Părţile se prezintă personal în faţa notarului public. Exemplarele înscrisului se prezintă notarului public nesemnate, urmând a fi semnate în faţa acestuia. Notarul public nu este răspunzător de conţinutul înscrisului, verificând doar ca acesta să nu fie contrar legii şi bunelor moravuri. La cererea părţii, notarul public poate legaliza specimenul de semnătură al persoanei care se va prezenta personal la sediul biroului notarial şi care va semna în faţa notarului public.
Pentru legalizarea amprentei sigiliului, acesta se aplică, în prezenţa notarului public, pe suportul material prezentat în acest scop de către partea interesată, care va fi identificată în încheierea de legalizare a sigiliului.
DARE DE DATA CERTĂ ÎNSCRISURILOR
Înscrisul căruia urmează să i se dea dată certă se întocmeşte în numărul de exemplare cerut de parte, iar în încheiere se va indica:
a) data, iar la cererea părţii, şi ora;
b) starea în care se află înscrisul şi particularităţile acestuia;
c) denumirea înscrisului aşa cum apare în acesta sau, în lipsă, o denumire corespunzătoare raportului juridic constatat de acel înscris.
CERTIFICAREA UNOR FAPTE
Notarul public poate certifica următoarele fapte pe care le constată personal:
a) faptul că o persoană se află în viaţă;
b) faptul că o persoană se află într-un anumit loc;
c) faptul că persoana din fotografie este aceeaşi cu persoana care cere certificarea;
d) faptul că o persoană, ca urmare a unei somaţii sau notificări, s-a prezentat ori nu într-o anumită zi şi la o anumită oră într-un anumit loc, precum şi declaraţia acesteia;
e) rezultatele tombolelor, tragerilor la sorţi, concursurilor, loteriilor publicitare, organizate de entităţi autorizate în conformitate cu acte normative speciale, dacă nu sunt date, prin lege, în competenţa altor organe;
f) certificarea site-urilor, programelor informatice sau a altor produse, dacă nu sunt date, prin lege, în competenţa altor organe;
g) certificarea altor fapte care nu sunt date în competenţa exclusivă a altor organe.
LEGALIZAREA COPIILOR DUPĂ ÎNSCRISURI
Notarul public eliberează copii legalizate numai de pe înscrisurile originale prezentate de părţi, astfel cum au fost emise în starea lor iniţială, după confruntarea copiei cu originalul. În cazul legalizării copiei de pe acte de identitate sau titluri de căsătorie, în încheierea de legalizare se va menţiona scopul în care urmează a fi folosită copia. Se pot legaliza copii atât de pe un înscris original în întregime, cât şi de pe părţi determinate ale acestuia, cu condiţia să nu se denatureze înţelesul integral al înscrisului. Copiile certificate/legalizate eliberate din arhivele notariale sunt valabile 6 luni.
Copii legalizate din arhiva biroului notarial de pe actele emise de notarul public se eliberează numai părţilor, succesorilor şi reprezentanţilor acestora, precum şi celor care justifică un drept sau un interes legitim.
EFECTUAREA ȘI LEGALIZAREA TRADUCERILOR
Pentru efectuarea traducerii, dacă aceasta nu este făcută de notarul public autorizat în acest scop, traducătorul atestat potrivit legii, care a întocmit traducerea, va semna formula de certificare a acesteia, iar notarul va legaliza semnătura traducătorului. Legalizarea semnăturii traducătorului se poate face şi după specimenul de semnătură depus la biroul notarului public. Dacă înscrisul se traduce din limba română într-o limbă străină sau dintr-o limbă străină în altă limbă străină, atât certificarea traducerii, cât şi legalizarea semnăturii traducătorului de către notarul public se vor face şi în limba străină în care se face traducerea.
PRIMIREA ÎN DEPOZIT DE ÎNSCRISURI ȘI DOCUMENTE
La primirea în depozit a bunurilor, înscrisurilor şi a documentelor prezentate de părţi, precum şi a sumelor de bani, a altor bunuri, înscrisuri sau documente găsite cu ocazia inventarului succesoral, notarul public va menţiona:
a) data depunerii (anul, luna, ziua), iar la cererea părţii, şi ora;
b) identificarea înscrisurilor sau a bunurilor predate, arătându-se toate datele necesare în acest scop;
c) numele deponentului şi al persoanei căreia trebuie să i se elibereze înscrisurile sau bunurile;
d) termenul de păstrare.